AMENZI MAJORATE ȘI CONFISCĂRI DE BUNURI

AMENZI MAJORATE ȘI CONFISCĂRI DE BUNURI

3 apr. 2020 21:05:25

Datorită situație pandemiei și a nerespectării măsurilor dispuse prin ordonanțele militare, s-a adoptat de către Guvern OUG nr. 34/2020 pentru modificarea și completarea OUG nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, ordonanță care a intrat în vigoare începând cu 31.03.2020.

Astfel raportat la faptul că amenzile prevăzute de OUG 1/1999 prevedeau amenzi reduse, practic prin această ordonanță se majorează considerabil amenzile și în plus vine cu câteva modificări substanțiale. Astfel persoanele fizice care nu respectă ordonanțele militare pot fi sancționate cu amendă de la 2000 lei – la 20000 lei , cu posibilitatea achitării în 15 zile a jumătate din amenda aplicată.

Pentru persoanele juridice care nu respectă prevederile ordonanțelor militare, acestea pot fi sancționate cu amendă de la 10000 lei – la 70000 lei , evident și în cazul acestora cu posibilitatea de a achita în 15 zile jumătate din amenda aplicată.

Printre alte sancțiuni este și cea prevăzută de art.28 alin. 2 din OUG 1/1999 prin care agentul constatator poate aplica pe lângă amendă și una sau mai multe sancțiuni complementare, și anume: confiscarea bunului destinat, folosit sau rezultat din contravenție, interzicerea accesului prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate, suspendarea temporară a activității, desființarea unor lucrări.

Ca să exemplificăm , situația măsurii complementare a confiscării bunului , este o măsură care poate fi dispusă de agentul constatator, dacă în mod repetitiv o persoană fizică este amendată pentru nerespectarea ordonanțelor militare, iar agentul constatator confiscă autoturismul. Asta în situația când agentul consideră că, contravenientul a nerespectat deplasarea și era în autoturism la momentul amendării sale.

Un alt exemplu poate fi în cazul unei  persoane juridice, care nu respectă marcarea zonei destinate accesului cetățenilor cu semne vizibile prin care aceștia trebuie să respecte o distanță de siguranță de 1,5 m. În acest caz, agentul constatator putând aplica sancțiunea complementară a suspendării temporare a activității.

În cazul unor persoane juridice care prin ordonanțele militare aveau obligația să-și suspende activitatea și nerespectarea acesteia, putând conduce la aplicarea de către agentul constatator a aplicării sigiliului asupra spațiului. Facem  mențiunea, că aceste măsuri complementare se i-au în cazul în care agentul constatator în funcție de gradul de periculozitate sau repetabilitate a contravenției săvârșite de contravenienți.

Un ultim aspect deosebit de important este acela, că atacarea procesului verbal de contravenție nu suspendă măsurile complementare aplicate.

Sfatul nostru este de a respecta măsurile dispuse prin ordonanțele militare pentru a nu fi în ipotezele arătate mai sus. STAȚI ÎN CASĂ  și MULTĂ SĂNĂTATE TUTUROR .

Postat în Articole De:
avocat Mureșan Silaghi Ovidiu

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii