O problemă juridică destul de des întâlnită este situația cauzelor care au ca obiect extrădarea pe baza unor mandate de executare și care pe parcursul judecării cererii au beneficiat de arest la domiciliu fracționat pe intervale orar.
Un exemplu de stat este și Regatul Marii Britanii, unde este foarte uzitată această măsură preventivă privativă de libertate, evident după achitarea unei cauțiuni.
În practica noastră națională sunt diferite soluții contradictorii și total neunitare, motiv pentru care am ales să dezbatem acest subiect în cele ce urmează:
Astfel normele legale în vigoare , respectiv dispozițiile: - art. 399 alin. 9 Cod procedură penală prevede faptul că ,, Durata arestului la domiciliu se deduce din pedeapsa aplicată prin echivalarea unei zile de arest la domiciliu cu o zi din pedeapsă ”. Deși problema de drept supusă dezbaterii este în cazul nostru, măsura arestului la domiciliu fracționat pe intervale orare, executat într-un stat membru UE , similitudini există și în legislația noastră cu referire la art. 221 alin. 6 Cod procedură penală care prevăd că ,, La cererea scrisă și motivată a inculpatului , judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, prin încheiere îi poate permite acestuia părăsirea imobilului pentru prezentarea la locul de muncă, la cursuri de învățământ sau de pregătire profesională ori alte activități similare sau pentru procurarea mijloacelor esențiale de existență, precum și în alte situații temeinice pentru realizarea unor drepturi ori interese legitime ale inculpatului” .
Astfel, câtă vreme dispozițiile art. 399 alin. 9 Cod procedură penală prevăd clar si fără echivoc că perioada clasică a arestului la domiciliu se scade zi la zi, ce se întâmplă în situația mai sus arătată unde evident că am avea o situație de arest la domiciliu fracționat pe intervale orare , respectiv cum se deduce această măsură preventivă?
Punctul nostru de vedere este că în acest moment față de dispozițiile mai sus amintite arestul la domiciliu fracționat pe intervale orare aplicat conform art. 221 alin. 6 Cod procedură penală se scade 1/1 din pedeapsa efectiv aplicată. În acest context se produce, spunem noi, un dezechilibru de tratamente preventive diferite între inculpați sau condamnați, sursa acestora fiind ambiguitatea dispozițiilor art. 399 alin. 9 Cod procedură penală cu referire la art. 221 alin. 6 Cod procedură penală. Astfel, dacă avem doi inculpați, dintre care unul a executat un arest la domiciliu fracționat pe intervale orare în Marea Britanie ( care este în judecat acolo în baza unui mandat european de arestare preventivă) și unul care care beneficiază de măsura preventivă a arestului la domiciliu clasic la noi în țară, teoretic cel judecat în procedura extrădării ar trebui să i se deducă 1/1 la fel cu cel judecat în țară raportat la aplicabilitatea dispozițiilor art. 399 alin. 9 Cod procedură penală.
În Marea Britanie legislația prevede că, această măsura a arestului la domiciliu ( condiționat prin impunerea unor intervale orare fixe și purtarea unei brățări electronice de monitorizare dar care este de min. 9 ore) , se deduce ½ din durata ce urmează a fi executată , conform art. 253 din Criminal Justice Act 2003. Apreciez că și la noi avem o similitudine având în vedere prevederile de la art. 221 alin. 6 C.p.p. . Lipsa de tratament juridic fără orice discriminare juridică este în acest caz modalitatea de deducere care se deduce zi / zi din pedeapsa ce urmează a fi executată în concordanță cu disp. art. 399 alin. 9 C.p.p.
Practic în situația arătată, dispozițiile legale sunt interpretate diferit de instanțele naționale astfel:
- art. 18 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală prevede că ,, Durata arestului efectuat în străinătate în îndeplinirea unei cereri de asistență judiciară internațională în materie penală formulate de autoritățile române în temeiul prezentei legi este luată în calcul în cadrul procedurii penale române și se compută din durata pedepsei aplicate de instanțele române”.
- Recursul în interesul legii pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 22 din 12 octombrie 2009 privind stabilirea soluției ce trebuie dată de către instanță în cazul solicitării deducerii arestului la domiciliu executat în străinătate, în aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea 302/2004 a decis că : ,, Durata arestului la domiciliu, executat în străinătate , măsură privativă de libertate, în accepțiunea art. 5 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, trebuie luată în calcul în cadrul procedurii penale române și dedusă din durata închisorii aplicate de instanțele române ”
- Articolul 26 alineatul (1) din Decizia – cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretat în sensul că măsuri precum arestul la domiciliu cu o durata de nouă ore în timpul nopții, însoțit de supravegherea persoanei în cauză prin intermediul unei brățări electronice, de obligația de a se prezenta zilnic sau mai multe ori pe săptămână la o secție de poliție la ore fixe, precum și de interdicția de a solicita eliberarea de documente care să permită călătoria în străinătate, nu sunt, în principiu, având în vedere tipul, durata, efectele și modalitățile de executare a tuturor acestor măsuri, într-atât de constrângătoare încât să producă un efect privativ de libertate comparabil cu cel care rezultă dintr-o încarcerare și astfel să fie calificate drept ,, detenție ” în sensul dispoziției menționate, aspect care trebuie însă verificat de instanța de trimitere ”.
Față de interpretarea corelativă a celor enumerate anterior, instanțele naționale sunt neunitare în soluțiile pronunțate, respectiv unele au considerat ca prevederile deciziei cadru arată foarte clar că arestul la domiciliu fracționat nu este o măsură preventivă privativă de libertate și nu trebuie dedusă din pedeapsa în concret aplicată, iar alte instanțe au decis că trebuie dedusă această măsura ca fiind una privativă de libertate, soluțiile fiind argumentate pe fondul Legii 302/204 ( art. 18) respectiv având la bază și RIL ICCJ nr. 22/2009 .
Punctul nostru de vedere este că, această măsură trebuie și poate să fie dedusă din pedeapsa în concret aplicată unui inculpat cu atât mai mult cu cât în situația nededucerii sau necomputării acestei măsuri preventive fiind încălcate disp. art. 18 din Legea 302/204 și RIL ICCJ nr. 22/2009.