Contextul actual al răspândirii noului virus SARS-COV-2 la nivel global, a adus necesitatea luării unor măsuri de prevenire și limitare a contaminării cu acest virus cu un grad de răspândire sporit. Astfel, în data de 21.07.2020 a intrat în vigoare Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, care prevede expres măsurile ce pot fi luate, condițiile în care se iau aceste măsuri, durata acestora și calea de atac prevăzută pentru contestarea lor.
Sunt de notorietate deja măsurile de carantinare a persoanelor suspecte de a fi infectate cu SARS-COV-2, fie din cauză că acestea revin în țară din zone în care riscul epidemiologic este ridicat, fie din cauză că au intrat în contact direct cu cel puțin o persoană confirmată cu această boală.
În ce privește persoana care este confirmată pozitiv cu coronavirus, față de aceasta se instituie măsura izolării, fiind indiferent dacă persoana prezintă semnele și simptomele sugestive specifice bolii sau nu. Un aspect important în ce privește atât carantinarea cât și izolarea este faptul că aceste măsuri se instituie de regulă la domiciliul persoanei sau la o locație declarată de aceasta, atunci când riscul contaminării este unul redus și cu condiția ca în cadrul acestor locuințe să se poată asigura condițiile de separare fizică față de celelalte persoane care locuiesc în aceeași locație.
Cu toate acestea, în cazurile în care persoanele carantinate sau izolate la domiciliu ori la o reședință declarată de aceștia nu doresc să se conformeze măsurii luate și părăsesc locuința, aceștia vor fi obligați să continue carantina sau izolarea în spațiile din cadrul unităților sanitare, special desemnate de către autoritățile competente, cu suportarea cheltuielilor ocazionate pe parcursul internării.
Legea nr. 136/2020 prevede la art. 16 și 17 posibilitatea introducerii acțiunii în justiție de către orice persoană care se consideră vătămată în vreun drept sau interes legitim prin instituirea izolării sau carantinării, la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază ori își are reședința sau, după caz, la judecătoria în a cărei circumscripție este situat spațiul sau unitatea sanitară în care este izolată sau carantinată.
Este de notat faptul că aceste cereri sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și se judecă în regim de urgență în termen de cel mult 48 de ore de la introducerea acțiunii, iar asistența juridică a persoanei este obligatorie. Legea face distincție între acțiunea care se poate introduce împotriva măsurii izolării pe de o parte, și cea care se introduce împotriva carantinării și a prelungirii izolării prin decizie a direcției publice de sănătate pe de altă parte.
Cea mai importantă distincție între aceste acțiuni este prevederea unui termen de cel mult 24 de ore pentru introducerea acțiunii împotriva deciziei direcției de sănătate publică prin care se instituie măsura carantinării și a prelungirii izolării.
Acest termen curge de la data comunicării deciziei, iar introducerea acțiunii cu depășirea acestui termen atrage respingerea acesteia ca fiind tardiv introdusă. În ce privește acțiunea care se poate introduce împotriva măsurii izolării, aceasta nu este supusă unui termen de decădere, putând fi introdusă în orice moment până la încetarea măsurii.