PEDEPSE MAI MARI /ZĂDĂRNICIREA COMBATERII BOLILOR

PEDEPSE MAI MARI /ZĂDĂRNICIREA COMBATERII BOLILOR

22 mar. 2020 22:40:40

Conform ordonanţei de urgenţă, pedeapsa pentru declararea necorespunzătoare a adevărului se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la doi ani sau cu amendă, iar dacă această faptă este săvârşită pentru a ascunde riscul privind infectarea cu o boală contagioasă pedeapsa este fie închisoare de la unu la cinci ani sau amendă, conform noului act normativ. Aceeaşi pedeapsă se va aplica persoanelor care nu respectă carantina sau spitalizarea, dacă astfel se răspândeşte boala. Dacă în acest fel se produce moartea unor oameni pedeapsa va fi între 5 şi 12 ani. Transmiterea unei boli infectocontagioase despre care o persoană ştie că o are se pedepseşte cu închisoare între doi şi şapte ani, iar dacă au fost vătămate persoane - între 3 şi 10 ani. Dacă în acest fel se ajunge la moartea unor persoane, pedeapsa va fi între 7 şi 15 ani de închisoare.

Prin ordonanţa de urgenţă, guvernul Orban a introdus o nouă infracţiune. Astfel, după articolul 352 din Codul Penal se introduce un nou articol, 3521, referitor la "Omisiunea declarării unor informaţii". Textul articolului respectiv arată: "Omisiunea persoanei de a divulga cadrelor medicale sau altor persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care acestea îşi desfăşoară activitatea a unor informaţii esenţiale cu privire la posibilitatea de a fi intrat în contact cu o persoană infectată cu o boală infectocontagioasă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă". Cu alte cuvinte, atunci când află că o persoană din cercul său social, este declarată ca fiind infectată cu o boală contagioasă, cetăţenii trebuie să verifice, retrospectiv, dacă au intrat în contact cu aceasta în ultima perioadă şi, dacă au făcut-o, au obligaţia de a declara acest lucru. În caz contrar, se aleg cu dosar penal.

Această procedură din punctul nostru de vedere este un precedent periculos, deoarece pe perioada stării de urgență de pot modifica prevederi din codul penal care nu sunt pe perioadă limitată ci sunt aplicabile și după încetarea stării de urgență.

Mai mult decât atât toți cei care au dosare penale înainte de modificări , lor lis e aplică legea penală mai favorabilă, respectiv lor nu li se aplică aceste prevederi.

Postat în Articole De:
Avocat Mureșan Silaghi Ovidiu

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii